Eu sunt aici... locul in care Universul este al meu. Sunt curios daca si tu ai un Univers... Mai mult ca sigur, ca al tau este inca rosu... de la sarutul ce l-a primit... Nu ?
Daca cei ce nedumeriti ne privesc, ar asculta lumina lumii noastre, oare ce ar putea observa ? Un gol, spatiu, sau mai sti ? poate ne vad pe noi. Cei care iubim sa iubim si iubim pentru ca asa este natura noastra. Ai vazut un rasarit in Universul meu ? Stiu, nu. Eu nici atat. E ciudat sa te gandesti ca in lumea ta, nu ai apucat sa vezi un rasarit al sufletului, ci doar al Soarelui. E greu pentru cel ce aude... dar nu vede sufletul. Stiai ca muzica este limba acelui mic EU, care precum un copil scump si gingas se uita la oamenii Mari cum isi vad de viata lor... Orbi. Ofteaza cu un iz inocent si isi ingana mai departe cantecul de leagan fiind oblojit de lumina ce ne va face sa il auzim.
E ciudat sa citesti randurile ce danseaza doar pentru a exprima nu gandul... nici imaginea... ci sunetul unui suflet. Se spune ca muzica ne ridica starea. Nu numai atat, muzica ne defineste starea. Suntem in Universul in care, sunetul, sufletul, sublimul si noi... suntem muzica. Toate incep cu acelasi sarut. S... U... sunt!
Orbi sunt cei care... fara muzica isi “incanta” dragul de copil din el... ci doar cu zgomote si mizerii. Aici nu existam. Manifestam, cream si invatam tot... Totul unitar si indivizibil ce este rezultatul nostru: Creatia.
Iarna trecuta, zapada era violet. In Universul tau, zapada, poate fi cum vrei sa fie ? Hmmm... intrebare ciudata. Raspunsul este... Sper ca auzi acea voce ce iti repeta... ORICAND ma auzi... poti!
Daca si numai DACA... in Universele noastre s-ar auzi ACEASI muzica... Ar fi, poate un lucru definit ca singularitate. Un zgomot mut ar iesi din iubirea celor doi creatori, dupa care, putem manifesta si lumina... Nu?
Seamana cu geneza stiuta de cei carunti... cu privire-n gand carunt si alb in obraz. Morti sunt cei care cu gandul privesc iubirea ca pe o ciudatenie! Ei... oare ?
Erau cei care ne povesteau ca Universurile sunt create... nu cantate... Fie... vorba lor, acelora ce de sub streasina gandurile ne ingana ca nu SUNTEM copii... cu ochi albastri, ci sumbre si sobre umbre ale unor stafii, stacojite de ganduri si temeri. Daca intai a fost cuvantul... cine l-a rostit ? Prefer, daca ma intrebi, dragule Univers... Prefer sa te ascult, decat sa te vad. Da...
Cum gingas, iti mangai creatorii si le zambesti, multumindu-le lor... Celor doi care din iubire te-au chemat, manifestat si iubit doar PENTRU ca tu... Univers sa poti canta muzica existentei tale si a celui ce te asculta si ingana cu tine muzica genezei. Imagineaza-ti... raiul, iadul si al tau dumnezeu... impur este acel dumnezeu care din iubire isi tine copii intre garduri si lipsiti de cantul iubirii. Cine poate... oare sa il refuze pe acel Dumnezeu, care din iubire, ne-a manifestat, cantat si luminat ?
Eu... Tu... Nimeni... Puncte ce ne ajuta sa ne localizam. In sunet... eu creez, iar pentru TINE tu... manifesti viata. E ciudat acest tip de Univers... nu ? culmea... avem lumina, avem viata... plecari, sosiri si mai ales... ii avem pe ei, caruntii ce ne ajuta sa ne ratacim... Dar, draga mea... nu avem urechi sa ascultam sufletul !
In alt Univers... lumea este viata, iar creatia este lumina. Sunetul... nu exista. Mut este acel Univers... Dar divin ca si culoare. Oare exista o poteca spre acolo ? Am auzit ca trandafirii, acolo au culoarea sufletului... vrei? O Cale ? calea este aceea pe care lumina, ca o doamna eleganta te indruma cu zambetul seducator de trandafir.
Floarea ? floarea acestui Univers este si acum doar un mugur crud si inca stropit de cuvantul genezei: IUBESTE! Abia astept sunetul acelui mugur care isi va da seama ca se afla in mana unui suflet... ce alaturi de mine a cantat singularitatea acestei lumi.
Eeeeeeee... cum ar fi... cine ar fi... de ce ar fi... cand ar fi... noi. Stim sa glumim pentru simplul fapt ca atunci cand razi... albastrul cerului pare mai limpede in ochii sufletului ce te vede.
In intuneric, se poate auzi. In liniste, cu sufletul putem vedea. In gol... lumina este sunet, suflet, noi.
Atunci... NOI... cine, ce, cand, de ce... suntem pentru domnul in frac ce dirijeaza orhestra stelelor... infinit ?
Doar atunci cand iubim, rosul devine verde... iar verdele scutura rosul trandafirului de stropii limpezi ai apei, ce cu ochii inchisi il ti la inima.
Pe cel care stie sa iti cante numele, il numesti exact cum sufletul tau ii canta lui numele. Atunci, acum... candva. Eram si atat. Poate sufletul tau... al meu... si al celui ce isi plimba gandirea pe aceste randuri ar primii bine-cuvantarea ta, Univers tanar si plin de muzica si leaganul creatorilor.
Le spun ca sunt doi... el... ea... imi spun ca sunt unul si acelasi cant, gand, sarut, cuvant, sunet, manifestare creativa si... Iubire. Este cea pentru care, el... al luat cerul si a facut ca ochii ei, sa fie acolo. Al sufletului este cantul ei, ce priveste pamantul de departe si vede ca el este acolo. Unde creatia se canta, dar de putini... ESTE inganata.
Suntem, manifestam, iubim... cream TOT aici, acolo, oriunde cerul ei, si pamantul lui privesc. Cu iubirea acultam. Cu cerul luminam, cu pamantul... Terra ne dezvoltam... iar cu tine de mana... Universul il cantam.
Sa ii spunem oare... celei ce a citit aceste randuri... care la fel ca si el... cititorul este bine-cuvantat... ca nimic nu este lasat fara dirijor si mai ales... nimeni! Nu... poate... sa lasam ca tu, cititor... draga, persoana ce esti o ea... sa iti incanti ochii pentru ca apoi, sa auzi cantul acelui copil din tine, el... Univers.
EPILOG.
Fie in lumina, acel copil care este auzit si urmat. Eu... oricand... daca aceeasi suntem... Iubeste! “Noi” este tot.
