Ego-ul este acea particica din noi, vinovata de toate actiunile ce pleaca din ideea de a ne auto-multumi sau acele momente in care dorim [ simtim ] dorinta de a fi maguliti [ apreciati, premiati, admirati... etc ] pentru faptele noastre "marete".
Din pacate o definitie mai ampla in limba romana nu exista [ sursa: Wikipedia ] :
" In spirituality, and especially nondual, mystical and eastern meditative traditions, the human being is often conceived as being in the illusion of individual existence, and separated from other aspects of creation. This "sense of doership" or sense of individual existence is that part which believes it is the human being, and believes it must fight for itself in the world, is ultimately unaware and unconscious of its own true nature. The ego is often associated with mind and the sense of time, which compulsively thinks in order to be assured of its future existence, rather than simply knowing its own self and the present.[1][2]
The spiritual goal of many traditions involves the dissolving of the ego,[citation needed] allowing self-knowledge of one's own true nature to become experienced and enacted in the world. This is variously known as Enlightenment, Nirvana, Fana, Presence, and the "Here and Now"."
Desi, am observat ca multa lume isi asculta acest "ego" ajungand la formele extreme ale lui [ egoism < ciudat... nu? ego - ism > , avarism, invidie, ego-centrism ... etc... ] ducand usor usor la o schimbare a persoanei in mod complet.
De multe ori am observat cum, ne auto-ingradim gesturile, reactiile din simplul motiv [ " dar... ce or sa zica prietenii daca imi manifest bucuria prea tare... " sau... " Asa ceva... nu fac, eu sa renunt si sa las de mine??? Eu am dreptate ! " ] . Mai grav este atunci cand din teama de a fi judecati de catre alti [ sau altfel spus, raniti in propriul amor ] nu ajutam, nu ne implicam in apararea unei persoane ce ne cere ajutorul. [ " ... nu ma bag... apoi vor zice ca sunt ca ea < persoana agresata psihic / fizic... etc > ] .
Intr-un final, stau si ma gandesc daca nu cumva, renuntand macar la o parte din ego... nu ne-ar face mai intelepti ? Bine, aici nu fac referire la ideea de a intoarce obrazul [ din Biblie ]. O intrebare a carui raspuns nu este chiar atat de usor de dat [ pe cat pare ] este urmatoarea: In viata, vrei sa ai dreptate, sau sa fi fericit ?
Bun... cam atat pentru ziua de azi. Astept pareri.
Ok, cu intrebarea asta m-ai cam blocat. Cred ca un om in toat firea t-ar spune ca vrea ambele! Stii teoria aia: cu cat stii mai putin cu atat esti mai fericit? Acum.. raspunsul la intrebarea asta depinde strict de om.. Un tip arogant si mandru cred ca ar spune "sa am dreptate imi aduce fericire!" Un om modest ar spune probabil " aleg sa fiu fericit si sa ii las pe altii sa aibe dreptate daca asta ii face pe ei fericiti".
RăspundețiȘtergereDar .. nu stiu.. eu sincer nu stiu daca sa ai dreptate are mare legatura cu fericirea.. mai importanta e fericirea oricum! ca doar asta ne dorim noi oamenii cel mai mult nu? Si daca am gasi o modalitate sa fim fericiti.. daca am mai avea si dreptate din cand in cand ar fi excelent.
Gata, ma pun sa dorm. maine citesc mai departe(si cred ca voi edita raspunsurile mele) te imbratisez cu drag,
Ala.
Culmea e ca ai si raspuns. Daca alegi sa fi fericita, implicit iti dai seama ca a avea dreptate tot timpul nu este o cale prea "perfecta" ... Nu de alta dar daca vi si iti racnesti parerile si toata lumea iti da dreptate... cine te va mai antrena intr-o discutie in contra-dictorium [ de multe acest gen de discutii sunt cele ce te invata ]? Sau... prietenii vor mai sta langa tine daca stiu ca nu au cum sa isi expuna un punct de vedere ?
RăspundețiȘtergereMmm e o serie de paradoxuri, iarasi, ce se nasc aici... dar oricum... interesant.
Alexandra, te imbratisez si eu cu lumina si un zambet cald.
P:S. nu ai de ce sa editezi nimic...